Misiunea Mindhub: mai multa inovatie si o educatie mai buna!

BUCURESTI - 24 februarie 2020

Comunicat tip Produse / Servicii in IT&C

Metodologia pe care o folosim la Mindhub pentru a-i învăța fundamentele programării pe copiii cu vârstele cuprinse între 6-15 ani este bazată în totalitate pe metoda “gamification” și pe învățarea prin intermediul experiențelor colective pe diferite proiecte. Prin crearea și prezentarea propriilor lor proiecte, jocuri, animații, aplicații, și prin programarea comportamentului roboților, copiii învață să socializeze și să fie creativi, dobândesc abilități noi, precum și cunoștințe importante de care au nevoie pentru a avea succes în profesiile viitorului.

În urma acestui concept, prin definirea unor nevoi de formare la nivelul unei școli de programare în care copiii de vârsta preșcolară și școala primară pot învăța să gândească diferit, am început să explorăm existența unor locuri similare unde ar putea fi folosite aceleași metode de învățare. Am descoperit următoarele puncte:

1.Nu sunt destule discipline logice în programa școlară.

2.Nu există o abordare inovatoare și instrumente corespunzătoare de formare. Este greu să păstrezi atenția copiilor.

3.Predarea disciplinelor logice este mai degrabă teoretică decât practică.

4.Nu există suficiente spații în care copiii între 6 și 15 ani să-și dezvolte gândirea logică și să învețe fundamentele programării.

Toate aceste chestiuni ne-au motivat să creăm MindHub ca prim pas către revoluționarea sistemului nostru de învățământ. Sistemul nostru de învățământ are o nevoie urgentă de inovații!

MindHub este un club inovator de programare pentru copii

La MindHub, dezvoltăm gândirea algoritmică a copiilor și capacitatea de a rezolva probleme complexe, învățându-i elementele de bază ale programării. În formarea noastră, ne bazăm pe diverse metode și instrumente inovatoare pentru a menține atenția copiilor. Arsenalul nostru include multe instrumente precum: software-uri și hardware-uri, drone, roboți, diverse board games și jocuri. Toate sunt concepute special pentru a antrena copiii în limbajele programării și pentru a le dezvolta gândirea logică și analitică, cât și cea creativă.

Programul nostru durează 2 ani și este special segmentat în funcție de vârsta și abilitățile copiilor. Programa este împărțită în 5 segmente: 6 - 7 ani, 8 -9 ani, 10 - 11 ani, 12 - 13 ani și 14 - 15 ani, în funcție de vârsta la care copilul începe cursul.

În primul an, copiii învață elementele de bază ale programării, fragmentate în patru module. În al doilea an, copiii se concentrează pe munca în echipă, precum și pe rezolvarea unor probleme mai complexe. Datorită specificului activităților noastre și dorinței noastre de a avea o abordare individuală a copiilor, lucrăm în grupuri mici de 6-8 elevi de vârste asemănătoare.

Dorința noastră în viitorul apropiat este să ajungem la cât mai mulți copii din întreaga lume! Unele dintre surprizele pe care le pregătim sunt locuri noi de învățare, precum și o program de învățare nouă și mai interesantă.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/top-on-web-srl/misiunea-mindhub-mai-multa-inovatie-si-o-educatie-mai-buna