GREVA DIN INSTANȚELE DE JUDECATĂ AR PUTEA PRODUCE PAGUBE ECONOMICE IREPARABILE

Cluj-Napoca - 11 septembrie 2009

Comunicat tip General in Afaceri

A trecut mai mult de o săptămână de când magistrații din aproape toată țara protestează împotriva demersurilor guvernanților de introducere a grilei unice de salarizare și reducerea sporurilor de salarizare.

Acest protest, asimilat cu o grevă, constă în nesoluționarea dosarelor, iar în fiecare ședință de judecată toate cauzele, cu mici excepții, sunt amânate. Termenele de amânare se acordă peste 3-4 săptămâni, ajungându-se la termene de două luni sau chiar mai mult.
Un alt aspect grav constă în faptul că, în mare parte, completele de judecată intră în sală cu multe dosare, iar odată încetată greva este foarte probabil ca pe rolul fiecărui complet să se intre cu aproape 100 de dosare sau chiar mai multe. Si este foarte probabil ca un volum mai mare de muncă sa conduca la o scădere a calității actului de justiție.
Pentru mai multe informații privind modul în care criza din justiție afectează justițiabilii persoane juridice, ne-am adresat d-nei. Monica Paraschiv –director la Transilvania Recuperări Creanțe Cluj-Napoca.
„Societatea noastră concretizează demersurile mai multor sute de clienți persoane juridice din aproape toate zonele țării, pentru recuperarea a diferite sume de bani.
Actuala criză din justiție are ca efect imediat prelungirea perioadei în care firmele pot obține în instanță hotărâri judecătorești împotriva debitorilor. Pe termen mediu generează obligațtii sub formă de penalități și situații de insolvență. Pentru patronii de firme mici care au apelat la serviciile noastre în vederea recuperării unei sume de bani, ori a două sau trei creanțe, timpul este critic. Orice prelungire îi poate aduce în insolvență.. Imposibilitatea valorificării drepturilor pe care le au împotriva debitorilor, ori prelungirea acestui termen împinge oamenii la disperare.
Avem situații în care micii patroni au garantat cu propriile locuințe credite bancare ori comerciale de la furnizori. Din cauză că nu și-au recuperat creanțele au apelat la serviciile noastre, urmând ca la încasarea sumelor de bani să își ramburseze împrumuturile. Din acest punct de vedere, există o presiune uriașă în a recupera creanțele mai înainte ca al nostru client să fie executat silit cu bunuri personale sau de a intra în procedura insolvenței.
Aspectul nu este de neglijat nici pentru firmele mari, deoarece în aceste cazuri însemnătatea sumelor determină clienții să fie insistenți, cu toate că nu depind de o singură încasare/ recuperare ca în cazul firmelor mici.
Nu suntem in masura sa emitem aprecieri asupra protestului din justitie, probabil ca magistratii au dreptate, dar ar trebui să se țină cont de situația actuală pentru a limita numarul „vicimelor colaterale”, iar guvernanții sunt cei care trebuie să găsească soluția de a ieși din acest impas.”

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/transilvania-recuperari-creante/greva-din-instantele-de-judecata-ar-putea-produce-pagube-economice-ireparabile