O companie din Brașov a creat TopoBot - cea mai inovativă aplicație cadastrală din România

Brasov - 2 februarie 2017

Comunicat tip Produse / Servicii in Internet

Braşov - 31 ianuarie 2017

Compania TRISOFT îşi propune să pună România în topul ţărilor cu cel mai bun cadastru digital.
Fondată în anul 2007 în Braşov, compania dezvoltă aplicaţii web şi mobile, la cele mai înalte standarde din domeniu, pentru clienţi din întreaga lume, în special Statele Unite, Marea Britanie şi Australia.

Cea mai avansata aplicatie mobile de masurare a terenurilor din Romania

Cea mai avansata aplicatie mobile de masurare a terenurilor din Romania

TopoBot este creat exclusiv pentru România şi nevoile specifice zonei și a fost gândit ca un produs in-house premium al TRISOFT.

Aplicaţia se adresează publicului larg, persoanelor juridice interesate şi administraţiilor publice abilitate în vederea creării bazei necesare introducerii Cadastrului în România. Aplicaţia TopoBot poate fi folosită în scopuri multiple, de la maparea zonelor verzi ale unui oraş până la măsurarea terenului pe care utilizatorul doreşte să îl cumpere.

Aşadar, TopoBot poate fi utilizat atât de proprietarii de terenuri cu uz domestic, cât şi de cei care deţin sau caută să deţină o afacere în domeniul imobiliar.

Produsul a fost documentat şi dezvoltat începând cu luna martie a anului 2016, iar lansarea oficială a avut loc în luna decembrie a aceluiaşi an.

Înscrierea în aplicaţie şi marcarea parcelelor pe hartă este gratuită pentru toţi utlizatorii.

Costul utilizării se referă la aflarea ariei parcelei şi a coordonatelor topografice româneşti, utile în relaţia cu administraţiile publice. Acesta porneşte de la 15 lei + TVA / parcelă sub 2 ha şi este de până la 20 de ori mai mic pentru utilizatorul final comparativ cu costul serviciilor unui topograf.

Aplicaţia are şi următoarele facilităţi:

- permite găsirea oricărui teren din România prin simpla introducere a coordonatelor Stereo '70 în aplicaţie;

- determină automat pe raza cărui UAT se află terenul;

- permite măsurarea şi exportarea Schiţei de Amplasament şi a Inventarului de Coordonate direct în coordonate Stereo '70;

- în urma efectuării unei înregistrări în teren, datele se vor sincroniza în timp real pe toate dispozitivele utilizatorului;

- prin simpla apăsare a butonului “Trimite Primăriei”, aplicația va trimite către primăria pe raza careia se află terenul, o cerere de efectuare a Cadastrului Gratuit, împreuna cu toate informațiile terenului și ale utilizatorului, pentru a începe procesul de înregistrare.

În perioada următoare TopoBot își propune să ofere utilizatorilor sprijinul necesar pentru declararea corectă a terenurilor către APIA (Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură), astfel încât aceștia să fie siguri de suprafața măsurată și de poziția terenului, pentru a nu-și mai pierde subvențiile de la stat.

TopoBot a apărut din dorinţa de a ajuta România să se modernizeze şi să aibă o dezvoltare durabilă. Aplicaţia este special gândită pentru a sprijini Cadastrul României, dar şi pentru a oferi oricărui utilizator mijloacele de care are nevoie pentru a-şi gestiona singur proprietăţile imobiliare.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.topobot.ro şi consultaţi ghidul de utilizare din secţiunea Suport.

Persoana de contact:

Radu Topala, Director General TRISOFT

info@topobot.ro

https://www.topobot.ro

https://www.trisoft.ro

Despre TRI SOFTWARE SOLUTIONS

TRISOFT, o companie dezvoltatoare de software cu peste 10 ani de experienta in domeniu

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/tri-software-solutions/o-companie-din-brasov-a-creat-topobot-cea-mai-inovativa-aplicatie-cadastrala-din-romania