TUV AUSTRIA Romania organizeaza primul simpozion destinat siguranţei industriale “Plant & Process Safety”

BUCURESTI - 10 noiembrie 2008

Comunicat tip General in Industrie

În perioada 11-12 noiembrie 2008, TÜV AUSTRIA Romania, parte a organismului internaţional de inspecţie şi certificare TÜV AUSTRIA, organizează “Plant & Process Safety”, primul simpozion destinat siguranţei industriale. Evenimentul are ca scop prezentarea metodelor moderne pentru evaluarea şi monitorizarea siguranţei industriale si va avea loc la hotelul Crowne Plaza, Bucureşti.

În perioada 11-12 noiembrie 2008, TÜV AUSTRIA Romania, parte a organismului internaţional de inspecţie şi certificare TÜV AUSTRIA, organizează primul simpozion destinat siguranţei industriale, “Plant & Process Safety”, simpozion ce va avea loc la hotelul Crowne Plaza, Bucureşti.
Evenimentul are ca scop prezentarea metodelor moderne pentru evaluarea şi monitorizarea siguranţei industriale, prezentarea celor mai recente cerinţe ale reglementărilor internaţionale, precum şi prezentarea unor accidente intervenite în diverse domenii. Prezentările vor fi susţinute de experţi austrieci în domeniul siguranţei industriale, printre care însuşi Preşedintele C.E.O.C. (organizaţia europeană a organismelor de testare, inspecţie şi certificare), domnul Hugo Eberhardt, care este şi Preşedintele TÜV AUSTRIA. Va fi asigurată traducere simultană din limba engleza in limba romana.
Datorită amploarei evenimentului participanţii la eveniment sunt importanţi operatori, planneri şi uzine producătoare în următoarele domenii: industria chimică, industria petrolieră, petro-chimică şi gaze naturale, industria metalurgică, industria non-nuclear power, industria alimentară şi farmaceutică, industria hârtiei şi celulozei, companii de reciclare.
Doru Fulga, Managing Director TUV AUSTRIA Romania, declara că ”Prevenirea accidentelor în fabrici sau unităţile de procesare este astăzi de o importanţă vitală din mai multe motive. Pe de o parte, pierderile de natură economică, în special cele legate de producţie, pot fi considerabile. Pe de altă parte, atât publicul, cât şi autorităţile arată puţină înţelegere şi toleranţă în cazurile în care persoanele şi mediul sunt periclitate sau afectate. La originea acestei atitudini, în special a opiniei publice, se află dezastrele majore care au lovit industria procesatoare în deceniile anterioare.”
Sub sloganul „together for a safer plant” experţii austrieci promit că la acest eveniment va avea loc un interesant şi foarte util transfer de informaţii.
În cadrul simpozionului se vor dezbate următoarele teme: New Approach European Directive, Process Safety vs. Plant Productivity, HAZOP Studies, Functional Safety for Process Plants, Explosion Protection Application of the Directive 1999/92 EC, Seveso II (Control of Major Accident Hazards), Risk Based Inspection (RBI) - Application of the European RBI approach (RIMAP), Metode de testare: Acoustic Emission.
Toţi participanţii la eveniment vor primi o diplomă de participare. Pentru înscrieri la eveniment vizitaţi siteul www.tuv-austria.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/tuv-austria-romania-srl/tuv-austria-romania-organizeaza-primul-simpozion-destinat-sigurantei-industriale-plant-process-safety