COMUNICAT DE PRESA

BUCURESTI - 28 iulie 2005

Comunicat tip General in Industrie

Guvernul pregăteşte o nouă iertare de datorii a societăţilor miniere


UNPR condamnă acţiunea Guvernului de a obliga contribuabilul român să plătească risipa, corupţia şi incompetenţa managementului industrial de stat.

COMUNICAT DE PRESA


Potrivit unui proiect de ordonanţă privind transmiterea unor creanţe de la SC Electrica SA la AVAS, Guvernul pregăteşte o nouă iertare de datorii a societăţilor miniere. Astfel, datoriile de peste 180 milioane RON (1800 miliarde lei vechi) vor fi preluate de către AVAS iar dobânzile majorările şi penalităţile, anulate. Mai mult, Ministerul Finanţelor Publice va lansa o emisiune de titluri de stat în valoare egală cu valoarea creanţelor restante preluate de către AVAS şi va înapoia societăţilor de distribuţie de utilităţi contravaloarea creanţelor restante cedate. În acest fel, SC Electrica va utiliza sumele încasate pentru a-şi achita la rândul său datoriile către furnizori.
UNPR consideră că prin această măsură contribuabilul este pus să plătească nu numai datoria incompetenţei şi hoţiei rău platnicilor, ci şi câştigul celor care vor face o afacere prin cumpărarea şi vânzarea titlurilor de stat.
„UNPR nu crede în capacitatea AVAS de a recupera aceste creanţe. Demersul Guvernului este doar o altă metodă de a favoriza societăţile falimentare pe care Guvernul le protejează discriminatoriu pe banii cetăţenilor. Acesta este un alt exemplu de ajutor dat companiilor care cumpără prin privatizare distribuţia din domeniul energetic, preţul fiind plătit tot de contribuabilul român. Anularea acestor datorii, dobânzi, majorări şi penalităţi afectează grav mediul concurenţial în economia românească şi pune în pericol integrarea României în UE la termenul de 1 ianuarie 2007“ a declarat Marian Petre Miluţ, preşedintele UNPR.



Departamentul de Comunicare şi Imagine








Despre Uniunea Nationala a Patronatului Roman

DESPRE UNPR

UNPR este o organizaţie reprezentativă la nivel naţional. Este constituită din 10 patronate regionale cu patrimoniu propriu şi personalitate juridică. Din U.N.P.R. mai fac parte şi asociaţii profesionale din diverse domenii de activitate, reprezentând ramuri şi subramuri ale economiei naţionale.
Pe plan internaţional, UNPReste membru partener a Confederatiei Constructorilor din Europa (European Builders Confederation) şi membră a Uniunii Întreprinzătorilor Mici şi Mijlocii din cadrul Partidului Popular European (SME Union of EPP), una dintre cele mai importante organizaţii ale IMM-urilor din Uniunea Europeană. De asemenea, UNPR este reprezentată de un delegat permanent la Bruxelles, care păstrează legătura cu toate patronatele din ţările membre ale Uniunii Europene.

Andrei Chirica
PR assistant
tel. 021-311.09.91
fax.021-311.09.93
comunicare@unpr.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/uniunea-nationala-a-patronatului-roman/comunicat-de-presa2321