COMUNICAT DE PRESĂ - TRANSPORT VEHICULE

BUCURESTI - 5 mai 2010

Comunicat tip General in Auto

Urmare numeroaselor sesizări ale transportatorilor rutieri, membrii UNTRR, prin care ne informează asupra blocării transporturilor rutiere cu vehicule specializate destinate transportului de vehicule având o lungime de 21,15 m, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România solicită de urgenţă continuarea aplicării prevederilor Ordinului 245/2008, modificat şi completat prin Ordinul 632/2009, acesta nefiind abrogat printr-un alt act ulterior.

În prezent aceste transporturi sunt blocate datorită faptului că CNADNR nu mai aplică prevederile Ordinului 632/2009, şi în plus nu se pot obţine autorizaţii nici pe traseu şi nici în punctele de trecere a frontierei.

De asemenea, trebuie ţinut cont şi de faptul că Ordinul 245/2008, modificat şi completat prin Ordinul 632/2009, aprobă tarifele suplimentare de utilizare a drumurilor de interes naţional, aplicate pentru vehiculele rutiere a căror masă totală maximă admisă, masă maximă admisă pe axe şi/sau ale căror dimensiuni maxime admise de gabarit depăşesc limitele prevăzute în anexa nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzute în anexa nr. 1.

Toate discuţiile cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii pentru modificarea Ordonanţei nr.43/11007 privind regimul drumurilor şi eliminarea Autorizaţiilor speciale de transport au vizat limitarea distrugerii drumurilor cauzate de transporturile de mărfuri divizibile cu greutăţi peste limitele normale. Transporturile de vehicule sunt mult inferioare din punct de vedere al greutăţii faţă de limitele normale şi nu distrug infrastructura, iar dimensiunile nu constituie nici un impediment pentru a circula în continuare.

* * *

Despre Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania

UNTRR - Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apară interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 13.000 de membri - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.
ioana.ciorzan@untrr.ro
ciorzan.ioana@untrr.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/uniunea-nationala-a-transportatorilor-rutieri-din-romania/comunicat-de-presa-transport-vehicule