UNTRR solicită anularea cerinţei abuzive de echipare cu plăcuţe cu dimensiunile şi masele maxime autorizate ale vehiculului din legislaţia românească

BUCURESTI - 9 decembrie 2013

Comunicat tip Produse / Servicii in Auto, Logistica/Transport

STATUL ROMÂN JEFUIEŞTE TRANSPORTATORII ROMÂNI PRIN INTERMEDIUL MINISTERULUI TRANSPORTURILOR!

Semnalăm îngrijorarea asociaţiei noastre faţă de actualele practici legislative din domeniul transporturilor rutiere, prin care transportatorii români sunt, din nou, discriminaţi acasă.

 Trebuie ştiut că NU EXISTĂ PLĂCUŢE ÎN NICI UN ALT STAT MEMBRU UE!

Trebuie ştiut că NU A FOST CONTROLAT ŞI NICI AMENDAT VREUN TRANSPORTATOR ROMÂN ÎN UE PENTRU LIPSA PLĂCUŢEI!

Trebuie ştiut că toate vehiculele au din fabricaţie plăcuţe montate de producători! Doar că pentru autorităţile din România sunt bune doar plăcuţele inventate în România, bazate pe măsurătorile RAR, fabricanţii nefiind credibili!

 Trebuie ştiut faptul că ROMÂNIA ESTE ÎNCĂ STAT MEMBRU AL UNIUNII EUROPENE!

Trebuie ştiut faptul că ceea ce face MINISTERUL TRANSPORTURILOR este o invenţie Românească 110%:

-  dedicată să umfle bugetul RAR (costul măsurării fiecărui vehicul este de cca 200 lei, iar costul unei plăcuţe 43 lei cu livrare prin curier 11 lei)! O afacere de peste 10.000.000 Euro pentru RAR!!!! Dacă vreţi plăcuţe de ce nu le trimiteţi direct prin curier? Dar nu vă interesează plăcuţele, acestea fiind doar un pretext pentru colectarea de bani la RAR!

- Să umilească transportatorii români prin rechemarea vehiculelor la RAR

- în condiţiile în care 99% din vehiculele din România au omologare de tip EUROPEANĂ, astfel că toate datele tehnice, inclusiv mase şi dimensiuni sunt extrem de clar evidenţiate, şi nu au nevoie de absolut nicio aprobare sau verificare de la RAR pentru a circula în România ca stat membru UE!

- În condiţiile în care 100% din vehiculele din România au fost prezentate la RAR înainte de prima înmatriculare în România!

- În condiţiile în care au fost identificate şi în condiţiile în care le-a fost eliberată Cartea de Identitate a Vehiculului!

- În condiţiile în care această rechemare generează costuri uriaşe, deoarece sunt multe vehicule care lucrează contracte de durată pe teritoriul UE şi aducerea în România se face anual.

- Care arată că România fie nu a respectat directiva de la intrarea în UE până în prezent, fie nu o respectă de acum înainte

 Ministerul Transporturilor CAMPION LA AMBIGUITĂŢI:

 -        lipsa plăcuţelor conform H.G. 69/2012 se sancționează cu amendă de la 8.000 lei la 12.000 lei, nefiind suficient de clar dacă pentru un tractor cu semiremorcă se aplică de 2 ori;

-     Regulamentul 1071/2009 stipulează „crearea unei pieţe interne a transportului rutier, caracterizată prin condiţii loiale de concurenţă”, cunoscându-se faptul că nu există astfel de plăcuțe în nici un stat membru UE, controlul vehiculelor înmatriculate în alte state este imprecis, având în vedere că HG 69/2012 trebuie să se aplice nediscriminatoriu tuturor transportatorilor indiferent de naționalitate. În consecință, transportatorii români sunt, din nou, discriminaţi acasă faţă de transportatorii străini care efectuează operaţiuni pe teritoriul României;

-        Comisia Europeană menţionează în răspunsul către IRU (Uniunea Internaţională a Transporturilor) la solicitarea UNTRR, că nici un stat membru nu are dreptul de a impune două modalităţi de îndeplinire a cerinţelor unei directive în acelaşi timp! Modificarea modului de îndeplinire a cerinţelor unei directive, implică în mod obligatoriu ANULAREA modului precedent în care aceste cerinţe erau îndeplinite! INTRODUCEREA PLĂCUŢELOR IMPLICĂ RENUNŢAREA LA CIV – CARTEA DE IDENTITATE A VEHICULULUI!

- Introducerea plăcuțelor nu elimină controlul, această obligaţie suplimentară pentru transportatorii rutieri este justificată de autorităţile române ca fiind un proces în scopul facilitării controlului vehiculelor în trafic – când, de fapt, soluţia reală ar fi o mai bună şcolarizare a inspectorilor care efectuează controlul!

 UNTRR a solicitat Ministerului Transporturilor să precizeze ce a menţionat România la modul de îndeplinire a cerinţelor directive 96/53 dar NU AM PRIMIT NICI UN RĂSPUNS la întrebarea DE 6 LUNI DE ZILE! Am primit doar generalităţi şi promisiuni că se vor revedea procedurile, amenzile, etc NIMIC ! NIMIC ! Nimic aplicat!

 DACĂ NIMENI NU ŞTIE NIMIC ÎN MINISTERUL TRANSPORTURILOR, DE CE APLICAŢI DUPĂ URECHE CERINŢE ABERANTE?

AVÂND ÎN VEDERE ABORDAREA TOTAL OPUSĂ SPIRITULUI ŞI DOCTRINELOR LIBERALE, DE CE NU CEREŢI BANI DIRECT DE LA TRANSPORTATORI FĂRĂ SĂ ÎÎ MAI DERANJAŢI?

 În acest context, apelăm la oricine mai are un dram de normalitate şi autoritate în România şi vă rugăm să realizaţi demersurile necesare în vederea anulării cerinţei de echipare cu plăcuţe cu dimensiunile şi masele maxime autorizate ale vehiculului din legislaţia românească și solicităm menținerea documentului unic așa cum a fost inclus în legislația din 2007, anul în care România a devenit țară membră.

 

Despre Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania

UNTRR - Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apară interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 13.000 de membri - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/uniunea-nationala-a-transportatorilor-rutieri-din-romania/untrr-solicita-anularea-cerintei-abuzive-de-echipare-cu-placute-cu-dimensiunile-si-masele-maxime-autorizate-ale-vehiculului-din-legislatia-romaneasca1