Lămpile solare VELUX Natural Light au ajuns în Africa

Brasov - 10 martie 2016

Comunicat tip Produse / Servicii in Arhitectura / Design, Educatie / Cultura, CSR

150 de agenți locali de vânzări au fost calificați în Senegal, Zimbabwe și Zambia

Lămpile solare VELUX Natural Light au ajuns în Africa
 Primul training a fost un adevărat succes. A avut o prezență bună, iar viitorii agenți de vânzări au manifestat un interes mare pentru produs, convinși fiind că lămpile se vor vinde. Agenții au putut să vadă că lămpile solare Natural Light pot duce la economii. După două luni de utilizare, clienții au economisit deja bani în comparație cu cât ar fi cheltuit pe lămpi cu kerosen 

Eduis N. Makono, Alight Zimbabwe Trust (Plan Zimbabwe Alumni).

La aproximativ un an de la momentul în care Grupul VELUX, lider mondial în producția ferestrelor de mansardă, anunța că și-a unit forțele cu organizațiile Little Sun și Plan Internațional, pentru a lansa o competiție de design pentru o lampă solară care să aducă lumină în Africa, primele lămpi solare au ajuns deja pe pământ african.

Competiția internațională de design VELUX Natural Light a primit 172 de propuneri venite din 65 de țări. Un juriu format din experți în domeniile arhitecturii, artelor și designului a selectat designul câștigător care a aparținut tinerilor Mariana Arando și Luca Fondello de la Universitatea din Buenos Aires, Argentina. Designul lor pentru lampa solară a fost inspirat de modul în care lumina poate să unească oamenii.

Grupul VELUX a fabricat și donat până acum 14,500 de lămpi care se încarcă de la soare, iar 150 de agenți locali de vânzări au fost pregătiți pentru a le vinde în comunități aflate în zone îndepărtate din Senegal, Zimbabwe și Zambia. Trainigul combină workshop-uri, jocuri de rol, demonstrații și muncă în echipă.

"Primul training a fost un adevărat succes. A avut o prezență bună, iar viitorii agenți de vânzări au manifestat un interes mare pentru produs, convinși fiind că lămpile se vor vinde. Agenții au putut să vadă că lămpile solare Natural Light pot duce la economii. După două luni de utilizare, clienții au economisit deja bani în comparație cu cât ar fi cheltuit pe lămpi cu kerosen. A avea lămpi solare înseamnă a fi independent de rețeaua electrică," spune Eduis N. Makono, Alight Zimbabwe Trust (Plan Zimbabwe Alumni).

Aducem lumină sustenabilă în Africa

În prezent, 1.2 miliarde de oameni din toată lumea nu au acces la electricitate, iar lumina sustenabilă este adesea în cantități mici după apusul soarelui. De aceea, Grupul VELUX colaborează cu organizații precum Little Sun și Plan International pentru a aduce lămpi solare în Africa. Proiectul utilizează un model de distribuție antreprenorial, Grupul VELUX donând un lot inițial de 14,500 lămpi solare. Lămpile vor fi vândute la prețuri locale accesibile, în special în comunități care nu beneficiază de curent electric din Senegal, Zimbabwe și Zambia. Lămpile au început deja să fie distribuite de la începutul anului 2016.

“Colaborarea cu VELUX și Plan a implicat o muncă plină de satisfacții, deoarece avem același scop – să aducem lumină regenerabilă, sustenabilă în Africa,” spune Mason Huffine, manager de vânzări pentru Little Sun în Africa.

Designul lămpilor solare a fost creat de Mariana Arando și Luca Fondello, câștigătorii competiției internaționale de Design - Natural Light. Ei au fost inspirați de modul în care lumina naturală poate aduce oamenii împreună. Conceptul de design al lămpii solare face posibilă conectarea mai multor lămpi între ele, astfel încât fiecare își poate aduce lampa la orice adunare în scop de socializare, generând lumină împreună.     

Despre donația Natural Light

Grupul VELUX a fost dintotdeauna puternic dedicat idei de a furniza lumii noi oportunități de acces la lumină naturală și aer proaspăt, și de a da ceva înapoi societății. Compania este construită pe cunoașterea luminii, iar noi folosim expertiza noastră acolo unde considerăm că rezultatul va avea cel mai mare impact. Ca parte a activităților de aniversare a 75 de ani de existență a Grupului, punem accent pe acțiuni care au ca scop aducerea luminii sustenabile și accesibile în zone foarte îndepărtate din Africa.

Despre distribuția lămpilor Natural Light de către Plan International

Modelul de distribuție ales este foarte asemănător cu cel al micro-creditului, în care mici antreprenori locali care nu pot obține împrumuturi în condiții normale – din cauza lipsei unui venit stabil sau colateral – adesea primesc împrumuturi mici care îi ajută să-și pună pe picioare afacerea. Pentru a ajuta demararea vânzărilor, acești antreprenori primesc inițial un stoc de lămpi solare Natural Light fără costuri. De îndată ce au vândut stocul, profitul rezultat va constitui capital pentru achiziționarea unui număr suplimentar de lămpi pentru vânzare, în acest mod putând întemeia o mică afacere care se auto-susține. 

Despre Little Sun

Little Sun este o organizație socială înființată de renumitul artist Olafur Eliasson și de inginerul Frederik Ottesen pentru a oferi lumină curată, fiabilă, accesibilă celor 1.2 miliarde de oameni care trăiesc în zone izolate, fără electricitate. Lampa solară LED, concepută în primul proiect Little Sun, este vândută în toată lumea. Achiziționarea acestor lămpi în zonele din lume care au electricitate face posibilă distribuirea lor în zone izolate, la prețuri reduse, accesibile, oferind astfel o alternativă pentru iluminatul toxic și scump cu ajutorul lămpilor cu kerosen.

Proiectul Little Sun pune accent pe nevoia de lumină sustenabilă oferită comunităților izolate prin intermediul antreprenorilor locali, creând locuri de muncă și aducând profit la nivel local. Proiectul a fost lansat oficial în iulie 2012 la London’s Tate Modern. De atunci, peste 300,000 de lămpi Little Sun au fost distribuite în întreaga lume și aproape jumătate din ele în zone izolate ale lumii. În aprilie 2014, Little Sun a primit o investiție de mar­­e impact în valoare de 5 milioane de $ de la Bloomberg Philanthropies, făcând astfel posibilă răspândirea operațiunii Little Sun pe tot continentul african.

Materiale de presă la VELUX Media Centre Poți vedea și descărca ultimele apariții (video, fotografii și materiale media) din VELUX Media Centre, accesând press.velux.com. Aici, te poți înscrie pentru a primi noutățile VELUX.

Urmărește-ne pe twitter.com/velux și facebook.com/velux

 

Despre VELUX Romania

Pentru aproape 75 de ani, Grupul VELUX a contribuit la îmbunătățirea climatului interior al spațiilor de locuit, aducând lumina naturală și aerul proaspăt în interiorul mansardei. Programul nostru de produse include ferestre de mansardă, rulouri decorative și parasolare, rolete exterioare, produse de montaj, soluții automatizate inteligente. Aceste produse contribuie la asigurarea unui climat interior sănătos și sustenabil. Pentru muncă și pentru învățare. Pentru joacă și pentru bucurie. Noi activăm la nivel global – având companii de vânzare și producție în mai bine de 40 de țări, în care lucrează aprox. 10 000 de angajați din toată lumea. Grupul VELUX este deținut de VKR Holding A/S, o companie cu răspundere limitată deținută în totalitate de către fundații și familie. Pentru mai multe informații, accesează www.velux.com.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/velux-romania/lampile-solare-velux-natural-light-au-ajuns-in-africa