CENTURA DE FORTIFICAŢII A BUCUREŞTIULUI – DE LA EXTAZ, LA AGONIE

BUCURESTI - 10 noiembrie 2008

Comunicat tip General in Media / Publicitate

În data de 9 noiembrie 2008, Viasat History - canal TV european de filme documentare şi docu-drame istorice – a organizat la Mogoşoaia o lecţie de istorie eveniment despre CENTURA DE FORTIFICAŢII A CETATEI “BUCURESCI”, în cadrul proiectului regional “Istoria, la picioarele noastre”.

Invitaţii - elevi de liceu, jurnalişti, pasionaţi de istorie – au avut ocazia să afle despre locuri şi întîmplări puţin cunoscute, într-un mod inedit şi captivant. Locaţia în sine, demonstraţiile militare fidele perioadei de început de secol XX, materialele de prezentare concepute special pentru eveniment, filmuleţele documentare proiectate direct pe pereţii fortului, obiectele distribuite - specifice domeniului militar, precum şi prânzul cazon oferit la final - clasica fasole cu cârnaţi - au constituit elemente care au dat culoare evenimentului şi au avut impact asupra participanţilor.

„Obiectivul nostru este să arătăm tinerilor că istoria nu este numai subiectul unor cercetări ştiinţifice, ci şi ceva viu, ce ne înconjoară. Am încercat să realizăm acest lucru printr-o lecţie de istorie locală „pe teren”, în cadrul Bateriei 1-2 Mogoşoaia, unde, împreună cu Asociaţia de Reconstituire Istorico-Militară Tradiţia Militară şi cu suportul Statului Major General, am căutat să redăm temporar caracterul militar al obiectivului şi viaţa sa cazonă la sfârşitul secolului XIX. Sperăm ca acest eveniment să atragă atenţia tinerilor şi a presei către istoria locală, şi, în special, asupra CENTURII DE FORTIFICAŢII A BUCUREŞTIULUI, simbol al istoriei militare moderne a României. Ne-am bucura ca această acţiune să determine altele de acest gen, care să susţină includerea acestor inestimabile vestigii militare pe lista monumentelor istorice, pentru a fi protejate şi valorificate.” a spus Cristina Călinoiu, coordonator marketing şi vânzări Viasat World Pay-TV România.

Lecţia cu materiale grafice inedite a fost realizată şi prezentată de Alexandru Bucur, un arhitect în devenire, pasionat de istoria militară şi militant pentru valorificarea CENTURII DE FORTIFICAŢIE A BUCUREŞTIULUI.

„Proiectul VIASAT HISTORY mă bucură, mă onorează şi mă motivează să continui demersurile de împărtăşire a bagajului de informaţii pe care mi l-am construit în acest domeniu. Lecţia de istorie despre CENTURA DE FORTIFICAŢII A BUCUREŞTIULUI m-a determinat să fac o sistematizare şi o ilustrare grafică a documentării de care m-am ocupat în ultimii 7 ani, şi constituie punctul de pornire pentru o carte pe care o voi scrie pe această temă. Demersurile noastre conjugate sper să contribuie la valorificarea acestor inestimabile edificii ale Bucureştiului, care acum sunt în agonie” a declarat Alexandru.

VIASAT HISTORY face apel la autorităţi şi la opinia publică pentru includerea CENTURII DE FORTIFICAŢII A BUCUREŞTIULUI pe lista monumentelor istorice, pentru a fi valorificate şi protejate. Iată doar cateva argumente în acest sens:

-în epocă, fortificaţiile bucureştene constituiau o mândrie a poporului român; sistemul dispunea de cel mai nou armament al momentului şi prezenta multe elemente avangardiste pentru vremea respectivă;
-acelaşi tip de construcţii din alte ţări europene au fost valorificate şi transformate în muzee, centre culturale, restaurante, crame, parcuri de distracţii;
-Centura de Fortificaţii ar putea deveni un adevarat simbol istoric, cultural şi turistic al Bucureştiului şi al României;
-în prezent, unităţile sunt intr-o stare avansata de degradare, fie abandonate, fie lăsate să se degradeze.

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul agentiei de PR & Event Management PROPAGANDA CONSULTING. Persoana contact:
Adriana JIPA
PROPAGANDA CONSULTING
Tel: 021 224 30 40 / Fax: 021 224 21 07
Mobil: 0723 23 93 73
adriana.jipa@propagandaconsulting.ro

Despre Viasat

Viasat History este deţinut de firma Viasat World Ltd. Este locul unde poţi urmări documentare şi docu-drame ce explorează diferitele ere ale civilizaţiilor şi inovaţiile din trecut ce ne-au ghidat viitorul. Combină vechiul cu modernul, socialul şi culturalul, istoria populară cu cea oficială într-un mod obiectiv şi atrăgător. Prezintă istoria într-o manieră de încredere, dar amuzantă, toate faptele, dar nu neapărat şi toate răspunsurile.
Canalul emite 24 din 24, toate emisiunile fiind subtitrate în limba română. Nu conţine reclamă comercială, iar emisiunile sunt transmise fără întreruperi de vreun fel!

Cristina Calinoiu
Coordonator Marketing si Vinzari
Viasat Pay-TV Romania
cristina.calinoiu@velocenet.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/viasat/centura-de-fortificatii-a-bucurestiului-de-la-extaz-la-agonie