POIANA URBANĂ: BUCUREŞTIUL RESPIRĂ DISTRACŢIE!

BUCURESTI - 12 iulie 2012

Comunicat tip General in Arta & Entertainment


Poiana Urbană vine să îmbogăţească experienţa celor care aleg Centrul Istoric, ca punct principal de petrecere a timpului liber, propunând o nouă locaţie, aflată în proximitate: Piaţa Sfântul Anton, în spatele Hanului Manuc.

POIANA URBANĂ: BUCUREŞTIUL RESPIRĂ DISTRACŢIE!

Întreaga vară şi până la finalul lunii septembrie, Poiana Urbană vine în întâmpinarea oricui vrea să simtă ce înseamnă Bucureştiul şi altfel decât în zilele de muncă şi de mişcare. Pentru cei mici, pentru cei tineri şi pentru adulţi. Pentru cei cărora le place arta urbană sau arta clasică, pentru cei care vor spectacole sau concerte, pentru iubitorii sportului. Altfel spus, Poiana Urbană este pentru cei care vor o bucată din sufletul Bucureştiului.

După ce în luna iunie, fanii fotbalului au urmărit, în Poiana Urbană, meciurile spectaculoase din Campionatul European de Fotbal UEFA 2012, începând din luna iulie, în fiecare zi, de luni până duminică, amatorii de spectacole de excepţie sunt surprinşi de varietatea de concerte, piese de teatru, filme, numere de magie, prezentări de modă, programe pentru copii şi multe altele.

În zilele de luni, publicul se relaxează pe muzica studenţilor de la Şcoala de Artă. În fiecare marţi, este seară de film românesc, iar zilele de miercuri se anunţă fascinate de modă, amuzate de stand up comedy şi pline de magie. Joi, atmosfera se încinge cu dans, întâmpinând weekend-ul cu teatru şi concerte de înaltă clasă. Iar la final de săptămână, Poiana Urbană devine centrul incendiar al Capitalei, când, printre mimi, acrobaţi, jongleuri şi o lume de poveste, cele mai în vogă trupe se urcă pe scenă.

Astfel, săptămâna aceasta, artişti precum Monica Anghel sau trupele Steelborn şi Kumm vor da tonul distracţiei în plină vară.

La toate evenimentele din Poiana Urbană, intrarea este liberă.

Programul este susţinut de Şcoala de Artă.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/violet-advertising5/poiana-urban-bucuretiul-respir-distracie