WizSalary procesează unul din cinci salarii în mediul privat

BUCURESTI - 29 octombrie 2009

Comunicat tip General in IT&C

WizSalary a depăşit pragul de jumătate de milion de salariaţi procesaţi lunar prin aplicaţia sa, confirmând astfel statutul de cel mai mare furnizor de soluţii software de salarizare pe criteriul numărului de salarii gestionate.

„Aproape 20%, adică 515.400, ca să fiu mai exact, din cei 2,76 milioane de salariaţi în mediul privat îşi primesc în fiecare lună salariile cu ajutorul aplicaţiei noastre, utilizată de 1.547 de companii de toate dimensiunile, de la IMM-uri la mari companii din toate domeniile, inclusiv financiar”, a declarat Richardo Turcu, Director General WizSalary.

WizSalary Software a fost fondată în 1998 şi a demarat operaţiunile comerciale în 1999, devenind în cei zece ani de atunci cel mai mare furnizor de soluţii software şi servicii de outsourcing pentru plata salariilor din România. De altfel, în primele nouă luni ale anului, WizSalary şi-a crescut cu mai mult de 100% numărul de salariaţi ai clienţilor procesaţi în outsourcing, de la 3.000 la 7.000. Principalul produs al WizSalary este de asemenea integrat in soluţia ERP a Wizrom şi reprezintă unul dintre produsele de bază ale companiei-mamă Wizrom.

„Vom marca cei zece ani cu o conferinţă, la finele lunii noiembrie, la care ne vom invita toţi cei 1.547 de clienţi precum şi orice companie care caută eficienţă şi constanţă în acest domeniu”, a declarat Richardo Turcu. La conferinţa WizSalary va fi prezentată pe larg noua soluţie, care vine cu un nou generator de rapoarte, un instrument foarte uşor de folosit pentru gestiunea şi controlul cheltuielilor cu resursele umane – aspect foarte important pe timp de criză şi foarte folositor pentru factorii de decizie din orice companie.

Modelul de business al WizSalary este simplu şi perfect adaptat perioadei de constrângeri prin care trec companiile româneşti.

„Am înţeles de la bun început una dintre principalele condiţionări ale oricărei companii – capitalul rulant – aşa că ne-am adaptat modelul de licenţiere astfel încât să se potrivească cel mai bine cu regulile financiare ale clienţilor noştri. De asemenea, în acest mediu legislativ instabil şi în permanentă schimbare, ceea ce contează cu adevărat sunt actualizările, mentenanţa şi suportul, nu licenţa iniţială”, a declarat Richardo Turcu, Director General WizSalary.

Veniturile companiei provin din trei surse: vânzarea de licenţe pentru produsul de salarizare, operaţiunile de actualizare şi suport tehnic, respectiv outsourcing de procesare de salarii. De altfel, outsourcingul de salarizare reprezintă principala direcţie de dezvoltare a serviciilor companiei pentru 2010, alături de trecerea tuturor clienţilor pe noua versiune de WizSalary. Compania şi-a bugetat venituri totale de un milion de euro pentru 2009, o creştere de 19% faţă de 2008.

„WizSalary este o companie solidă, cu un acţionariat motivat şi un personal foarte calificat, trei elemente care garantează consistenţa demersurilor noastre şi mai ales, existenţa unui viitor pe termen lung alături de clienţii noştri”, a subliniat directorul general al companiei.

Despre V+O Communication

Despre WizSalary

WizSalary este cel mai mare furnizor de soluţii software de salarizare pe criteriul numărului de salarii gestionate, cu 515.400 de salarii lunare procesate şi o bază de 1.547 de clienţi, companii de toate dimensiunile. WizSalary, fondată în 1998, are 26 de angajati si este deţinută de companiile Afek Trading din Israel şi Wizrom Software, membră a grupului One1 Software Technologies – unul dintre primii cinci jucători pe piaţa IT din Israel.


Eugen Secmerean, PR Account Manager,
mail: eugen.secmerean@vando.ro,
nr. telefon. 0766.69.35.07

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/vo-communication/wizsalary-proceseaza-unul-din-cinci-salarii-in-mediul-privat