Conferinta INTERESELE FEMEILOR: demnitate, autonomie, autoafirmare

Locul desfasurarii: Sala New York

Organizator: World Trade Center Bucuresti

Conferinta INTERESELE FEMEILOR: demnitate, autonomie, autoafirmare

World Trade Center Bucuresti, Asociatia Internationala a Femeilor din Bucuresti şi Scoala Nationala de Studii Politice şi Administrative va propun in cadrul conferintei dezbaterea problemelor cotidiene din România contemporană în viziune feminină în cadrul conferinţei “.

Viaţa contemporană se transformă rapid sub toate aspectele, inclusiv în structura socio-profesională a celor ce conduc şi decid: lumea dominată de barbaţi la începutul secolului trecut devine, din ce în ce mai rapid, o lume în care femeile se impun pe scena politică, economică, socială.
Acum, la inceputul Mileniului III, femeile au ajuns să se afirme detaşat în domenii ca relaţiile publice, comunicare şi marketing, unde diplomaţia şi capacitatea de convingere înseamnă aproape totul. În sferele unde seriozitatea, atenţia şi capaciatea de maximă concentrare pe durată mare de timp sunt cerute, întâlnim majoritare tot femei – contabilitatea, de exemplu. Îngrijirea personală şi educaţia sunt, aproape firesc, rezervate lor.
La polul opus se află domeniile dominate, încă detaşat, de către barbaţi: politică, top management, diplomaţie, armată. Un oarecare echilibru – sau să o numim competiţie? – ar fi de notat în domenii ca mass media sau sănătate. În cultură, de asemenea, există un echilibru de forţe între barbaţi şi femei deşi – nefiresc, barbaţii sunt mai bine mediatizaţi.

Invităm să îşi expună părerile reprezentantele de succes ale vieţii economice, politice şi sociale şi să prezinte secretele reuşitelor lor în plan personal şi profesional încercând sa punem faţa în faţă feminismul şi feminitatea.
Cu convingerea că echilibrul, chibzuinţa şi înţelepciunea trebuie să domine lumea contemporană şi că rolul acesta îl joacă de milenii femeile, vă invităm să dezbatem împreună capacitatea femeilor de a “domina” societatea din poziţii rezervate, până nu demult, barbaţilor, în completarea statutului tradiţional de “stâlp” al casei.

Confirmarile se primesc la adresa de email carmen.popa@wtcb.ro





Carmen Popa
Coordonator Evenimente
World Trade Center Bucuresti
202.44.56

Despre WORLD TRADE CENTER BUCURESTI

World Trade Center Bucharest offers you perfect solutions to your needs, with meeting rooms and top class conference facilities. The 300-seat auditorium in New York room, the exquisite 800 sqm of exhibition space in Plaza are suited to all requirements. www.wtcb.ro

Participare: Intrare libera