Elefanţi albi în munţii verzi

Andreas Beckmann, directorul adjunct al programului WWF Dunăre-Carpaţi România, rezumă poziţia organizaţiei faţă de aceste demersuri: “Faptul că autorităţile invocă beneficiile economice care provin din dezvoltarea staţiunilor de schi drept o justificare pentru impactul negativ asupra mediului este o mare iresponsabilitate. Ar trebui ca atenţia să fie concentrată asupra modalităţilor în care ţările şi comunităţile pot valorifica economic capitalul natural, fără însă a-l distruge”.

Controversa legată de aceste proiecte începe cu faptul că ele reprezintă o ameninţare gravă la integritatea zonelor protejate ale continentului. Construirea facilităţilor pentru schi presupune defrişarea unor suprafeţe foarte întinse de pădure pentru amenajarea pârtiilor, drumurilor de acces şi a infrastructurii . În România, un program naţional prevede construirea unor pârtii de schi în opt parcuri naţionale, incluzând Retezat şi Piatra Craiului. Per total, pârtiile aprobate pentru ţara noastră se regăsesc în proporţie de 20% în parcuri naţionale şi naturale şi de 50% în arii protejate Natura 2000.

Pe de altă parte, încălzirea globală afectează Europa Centrală şi de Est într-un ritm tot mai accelerat, ceea ce pune la îndoială profitabilitatea, pe termen mediu şi lung, a acestor investiţii. Conform unui studiu publicat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, aproape două treimi dintre staţiunile din Alpi au fost închise din cauza lipsei zăpezii, consecinţă directă a schimbărilor climatice. Mai mult, se preconizează că, în următoarele decenii, temperatura globală va creşte în medie cu cel puţin 2 grade Celsius. În pofida acestor riscuri, majoritatea staţiunilor din regiunea noastră urmează a fi localizate la altitudini de sub 1500 de metri, nivel considerat în Alpi drept minimum la care o pârtie poate fi considerată viabilă, din punctul de vedere al cantităţii de zăpadă necesară. Pe lângă urmările dezastroase asupra ariilor protejate, proiectele de dezvoltare a staţiunilor de schi din România se află aşadar sub ameninţarea de a constitui un adevărat fiasco economic.

Paradoxul face ca tocmai factorul economic să fie cel care a decis zonele incluse în planul de dezvoltare. Statisticile indică însă o scădere de 10% a căderilor de zăpadă din ultimii 100 de ani, şi prevăd o diminuare tot mai accentuată pentru următorii 50, ceea ce va face ca o mare parte dintre pârtii să fie neutilizabile într-un viitor nu foarte îndepărtat. Zăpada artificială, soluţia de salvare în acest caz, ridică, la rândul ei, o mulţime de probleme. Spre deosebire de zăpada naturală, cea artificială nu este compusă din fulgi, ci din cristale, ceea ce încetineşte procesul de topire, modificând scurgerea apelor şi concentraţia de minerale. Deşi aparent minore, aceste transformări pot avea, pe termen lung, consecinţe grave asupra florei şi faunei. În plus, amenajarea pârtiilor artificiale presupune un consum imens de apă şi electricitate, o altă consecinţă gravă asupra mediului.

O mare parte din responsabilitatea acestor proiecte o au guvernele, care le permit şi chiar le susţin, în pofida pierderilor ecologice iminente şi în condiţiile în care, economic vorbind, viitorul acestora este incert. Majoritatea planurilor de dezvoltare sunt realizate prin sprijin public, uneori prin susţinere politică, chiar şi în cazul activităţilor ilegale. Primul ministru al Bulgariei, care a inaugurat un asemenea proiect în luna septembrie, este numai un exemplu. De altfel, majoritatea fondurilor alocate acestor proiecte de dezvoltare provin din sursele Uniunii Europene, ceea ce ridică problema unor speculaţii şi interese.

Francesco Frangialli, secretarul general al Organizaţiei de Turism din cadrul Naţiunilor Unite, declara la un moment dat că schimbările climatice sunt reale, efectele lor sunt dovedite, iar sectorul turistic ar trebui să joace un rol în găsirea unor soluţii. WWF susţine întru totul această afirmaţie. Autorităţile publice, inclusiv insituţiile europene, trebuie să analizeze aceste planuri de dezvoltare din perspectiva beneficiilor pe termen lung. La rândul lor, dezvoltatorii şi finanţatorii proiectelor ar trebui să adopte o atitudine precaută înainte de demararea lor, luând în calcul, înainte de estimarea profitului, toţi factorii care le-ar putea afecta investiţia. Practicanţii de schi, pe de altă parte, au responsabilitatea morală de a nu încuraja acele staţiuni şi amenajări care afectează mediul înconjurător şi cu atât mai puţin pe cele ilegale.