Proiectele WWF pot fi vizualizate pe Google Earth

BUCURESTI - 12 martie 2007

Comunicat tip General in IT&C

Incepand de astazi, sunt disponibile pe serviciul Google Earth™ informatii despre activitatile derulate de WWF in intreaga lume. WWF, organizatia internationala care lucreaza in domeniul conservarii naturii, a anuntat ca peste 150 dintre proiectele pe care le implementeaza la nivel global vor fi adaugate pe Google Earth.

„Unele dintre cele mai importante – dar si amenintate – regiuni din punct de vedere al diversitatii biologice, locatii in care WWF deruleaza proiecte de conservare a naturii, vor putea fi acum vizitate de la computerul personal“, a afirmat Dl. James Leape, Directorul General al WWF International.

„Colaborarea cu Google Earth este o etapa fireasca a activitatii noastre, intrucat WWF actioneaza pentru protejarea si monitorizarea mediului inconjurator. Aceasta initiativa comuna va permite WWF sa isi transmita mesajele despre conservarea naturii catre un public nou si extrem de numeros.“, a precizat Dl. Leape.

„WWF are o experienta de peste 45 de ani in implementarea proiectelor de conservare la nivel global; acum, persoane din intreaga lume vor avea posibilitatea sa acceseze proiectele noastre, sa inteleaga mai bine cat de numeroase sunt provocarile cu privire la conservarea naturii si sa afle informatii despre activitatile pe care WWF le desfasoara pentru a raspunde acestor provocari.“

Utilizatorii serviciului Google Earth vor afla informatii despre locatia geografica a proiectelor selectate, vor putea citi o descriere a acestora si vor fi redirectionati catre pagina de web a WWF, www.panda.org, pentru mai multe detalii.

„Ne bucura faptul ca WWF a ales platforma Google Earth pentru a-si face cunoscute proiectele extrem de importante pe care le deruleaza in domeniul conservarii naturii“, a afirmat Dl. John Hanke, directorul Google Earth si al serviciului Google Maps™. „Google Earth s-a dovedit o resursa extrem de importanta pentru persoanele interesate de mediul inconjurator si pentru utilizatorii care doresc sa afle mai multe lucruri despre lumea in care traiesc.“

Pentru a vizualiza proiectele WWF pe Google Earth, utilizatorii trebuie sa descarce aplicatia de la adresa www.earth.google.com. Proiectele WWF sunt disponibile in cadrul sectiunii „Featured Content“, „Global Awareness“, sub tab-ul „Layers“.

Despre WWF International - Programul Dunare Carpati

Despre WWF (World Wide Fund For Nature – Fondul Mondial pentru Natura):

Infiintata in anul 1961, WWF este cea mai importanta organizatie internationala non-profit care deruleaza proiecte de conservarea naturii, in peste 100 de tari.

Misiunea WWF la nivel global este aceea de a stopa degradarea mediului si de a construi un viitor in care oamenii traiesc in armonie cu natura, prin:
• conservarea bio-diversitatii la nivel mondial;
• utilizarea rationala a resurselor naturale regenerabile;
• reducerea poluarii si a consumului irational.
Dana Caratas, Coordonator Comunicare WWF Programul Dunare-Carpati Romania, dcaratas@wwfdcp.ro sau Megan Quinn, Google Inc. meganq@google.com.
office@wwfdcp.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/wwf-international-programul-dunare-carpati/proiectele-wwf-pot-fi-vizualizate-pe-google-earth