-
Ploiesti - 9 martie 2004
Primarul municipiului Ploiesti, dl. Emil Calotă, care deţine şi funcţia de preşedinte al FALR va susţine în faţa reprezentanţilor Comisiei Europene şi ai USAID importanţa proiectelor construite pe principiile strategiei locale de dezvoltare durabilă derulate de actuala adminsitraţie locală la nivelul municipiului Ploieşti
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 9 martie 2004
Pentru prevenirea apariţiei unor episoade de toxiinfecţii alimentare, având în vedere perioada sărbătorilor de primăvară când în mod tradiţional se consuma cantităţi sporite de alimente, în special carne de miel şi oua, Agenţia Veterinară şi pentru Siguranţa Aimentelor atenţionează consumatorii asupra pericolului pe care îl reprezintă aprovizionarea cu produse de origine animală care nu au fost controlate veterinar şi care se desfac pe marginea şoselelor sau în alte locuri neamenajate sau neautorizate.
comunicatul de presa
-
Dorohoi - 9 martie 2004
La Dorohoi, Uniunea Europeana finanţează cu 147664 Euro, prin programul Phare „Schema de Investiţii în Servicii Sociale”, înfiinţarea unui Centru social de urgenţă. Cofinanţarea aprobată de Consiliul Local se ridică la valoarea de 20136 Euro
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 9 martie 2004
Suma alocată din bugetul local al sectorului 4 pe anul 2004, pentru reabilitarea sistemului rutier din sectorul 4, este de 286,5 miliarde lei, din care 150 miliarde pentru reparaţii şi 136,5 miliarde pentru modernizări
comunicatul de presa
-
Botosani - 9 martie 2004
In judetul Botosani luna aprilie a fost declarata „Luna Curăţeniei” sub deviza „Un mediu curat înseamnă sănătate”.
comunicatul de presa
-
Falticeni - 9 martie 2004
Primăria Municipiului Fălticeni aşteaptă un răspuns din partea Administraţiei Fondului Naţional de Mediu legat de cele 13 miliarde de lei solicitate la sfârşitul anului 2003, pentru finalizarea neutralizării substanţelor periculoase existente încă în depozitul ACH al fostei METADET S.A.
comunicatul de presa
-
Dorohoi - 9 martie 2004
La Dorohoi, Uniunea Europeana finanţează cu 162120 Euro, prin programul Phare „Schema de Investiţii în Servicii Sociale”, extinderea serviciilor sociale şi medicale oferite persoanelor vârstnice în cadrul Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Dorohoi Cofinanţarea aprobată de Consiliul Local se ridică la valoarea de 20246 Euro.
comunicatul de presa
-
Dorohoi - 9 martie 2004
La Dorohoi, Uniunea Europeana finanţează cu 77809 Euro, prin programul Phare „Schema de Investiţii în Servicii Sociale”, crearea unui centru comunitar pentru asistenţă la domiciliu a persoanelor vârstnice. Cofinanţarea aprobată de Consiliul Local se ridică la valoarea de 10610 Euro.
comunicatul de presa
-
Cugir - 5 martie 2004
Primăria oraşului Cugir, în parteneriat cu Asociaţia Ecologică şi de Turism „Năsâpişte”, organizează marţi 9 martie 2004, începând cu orele 16,00, la sala de şedinţe a Consiliului Local, seminarul: „Pădurea- importanţa ei economică, turistică şi socială”. Vor fi prezentate referate şi comunicări asupra situaţiei pădurilor din zona Cugir, programele de întreţinere şi plantări, situaţia fondurilor de vânătoare şi pescuit precum şi a problemelor cu care se confruntă intreprinderile din domeniul exploatării şi prelucrării lemnului, scopul declarat al manifestării fiind acela de a sensibiliza cetăţenii, în special tineretul, în domeniul protecţiei mediului înconjurător, prin folosirea judicioasă a potenţialului turistic oferit de pădurile din zonă. Sunt invitaţi să participe cetăţeni, O.N.G.-uri, reprezentanţi ai şcolilor şi bisericilor, precum şi ai firmelor care lucrează în domeniu.
comunicatul de presa
-
Zalau - 4 martie 2004
În trei ani, comunităţile rurale din judeţul Sălaj au reuşit să atragă aproximativ patru milioane de dolari pentru diferite lucrări finanţate prin Fondul Român de Dezvoltare Socială
comunicatul de presa
-
Falticeni - 4 martie 2004
Primăria Municipiului Fălticeni găzduieşte la sediul său din str. Republicii, o expoziţie cu vînzare, realizată de salariaţii celor două sere ale municipalităţii.
comunicatul de presa
-
Falticeni - 4 martie 2004
Consiliul Local Fălticeni va finanţa proiectul educaţional “Prevenirea abandonului şcolar. Formarea de atitudini şi valori superioare la adolescenţi”, derulat de Colegiul Naţional “Nicu Gane”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Fălticeni, ISJ Suceava şi CJAPS.
comunicatul de presa
-
Falticeni - 4 martie 2004
În perioada 13 martie – 4 aprilie, fălticenenii care doresc să se „califice” ca administrator de asociaţie de proprietari, pot participa, în baza HG 1386/2003, la cursul de pregătire profesională organizat de către Consiliul Local Fălticeni.
comunicatul de presa
-
Falticeni - 4 martie 2004
Autorităţile locale continuă demersurile pentru ca fălticinenii să poată achita on-line obligaţiile către bugetul local.
comunicatul de presa