-
BUCURESTI - 12 februarie 2014
„Deschiderea unor birouri de reprezentare ale CCIB în regiuni în care performanţa şi credibilitatea ofertei industriale şi academice româneşti sunt recunoscute constituie un pilon important al strategiei de relaţii externe a Camerei bucureştene. După 2008 Republica Populară Chineză a reprezentat o prioritate pentru noi. Cele mai multe misiuni economice organizate de CCIB au fost în spaţiul chinez, iar de 15 luni operăm în această ţară şi prin intermediul unui birou de reprezentare”, a declarat prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţii de afaceri din capitală.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 5 februarie 2014
Creşterea credibilităţii produselor româneşti pe piaţa internă şi internaţională, prin acordarea mărcii programului „Marca încrederii”, organizarea unor cursuri specializate, pentru o mai bună informare a agenţilor economici din capitală cu privire la obligaţiile ce le revin în raport cu cetăţeanul, în calitate de consumator, implementarea Directivei Europene de Soluţionare Alternativă a Disputelor sunt trei dintre obiectivele acordului de colaborare semnat astăzi de Camera de Comerţ si Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), prin preşedinte Sorin Dimitriu, şi Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România – InfoCons, prin preşedinte Sorin Mierlea.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 4 februarie 2014
Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat, în parteneriat cu Ministerul Economiei, cea de a treia ediţie a „Zilei oportunităţilor de afaceri”, dedicată Regatului Maroc, Republicii Tunisiene şi Republicii Algeriene Democratice şi Populare.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 28 ianuarie 2014
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, a avut o întrevedere cu Excelenţa Sa Boutheina Labidi, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Tunisiene în România, aflată la începutul mandatului în ţara noastră.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 23 ianuarie 2014
Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă organizate de Asociaţia Română pentru Promovarea Eficienţei Energetice (ARPEE) şi Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a avut loc lansarea lucrării Cartea Albă „Eficienţa energetică în România”, realizată de Asociaţia Română pentru Promovarea Eficienţei Energetice (ARPEE). De asemenea, cu această ocazie s-a parafat protocolul de colaborare între CCIB, reprezentată de prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, preşedinte, şi ARPEE, reprezentată de Gilles Humbert, preşedinte.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 20 ianuarie 2014
CCIB alături de Coface au lansat în premieră în România Certificatul de Excelenta care susţine recunoaşterea la nivel naţional a sustenabilităţii companiilor mici şi mijlocii.
În prezent, peste 120 de IMM-uri au intrat în clubul celor mai performante companii din România.
Topul primelor 5 sectoare de activitate ale companiilor certificate este format din Comerţ cu ridicata & distribuţie, Transporturi, Construcţii, Fabricarea echipamentelor electrice, ultimul loc fiind ocupat în egală masură de Industria metalurgică şi Activităţi de arhitectură şi inginerie.
comunicatul de presa