Seminar in CONSILIERE VOCATIONALA, ZALAU 28 februarie 2013

Locul desfasurarii: ZALAU

Organizator: CFCECAS

CFCECAS organizeaza, cu  sprijinul Protopopiatului Zalau un seminar de consiliere vocationala in judetul Salaj. Evenimentul va avea loc in data de 28 februarie 2013 in Sala de Conferinte a Protopopiatului Zalau, str. Andrei Saguna, nr. 6, Zalau.

 

Serviciul de consiliere vocationala este absolut necesar pentru persoanele care sunt in cautarea unui loc de munca. Strategia Europa 2020 prezinta ocuparea fortei de munca ca fiind o valoare esentiala pentru dezvoltarea unei economii competitive, durabile si inovatoare si o conditie pentru integrarea sociala. Intr-o economie competitiva, accesul pe piata muncii nu este insa un proces atat de facil; dificultatile sunt cu atat mai mari pentru persoanele care au o experienta limitata pe piata muncii, nu au pregatirea necesara sau nu dispun de competentele necesare pentru gasirea unui loc de munca. Un rol important in acest proces il au consilierii vocationali. De aceea, CFCECAS organizeaza in 2013 o serie de seminarii de pregatire si  informare pentru dezvoltarea competentelor profesionale ale specialistilor care se pot practica aceasta ocupatie si pentru dezvoltarea serviciilor de consiliere vocationala.

 

 

PARTICIPAREA LA ACEASTA SESIUNE DE PREGATIRE ESTE GRATUITA.

 

 

Sesiunea de pregatire se desfasoara prin intalnirea face-to-face cu evaluatorii de competente profesionale certificati de Autoritatea Nationala pentru Calificări (CNFPA): Alina COSTIN si Ana RADULESCU.

 

In cadrul acestei sesiuni vor fi cunoscute si identificate competentele ce trebuie detinute de catre consilierul vocational potrivit standardului ocupational: Planificarea activitatilor; Comunicarea cu beneficiarii; Lucru in echipa, Evaluarea vocaţionala;  Orientarea profesionala; Construirea relatiei beneficiar-angajator; Consilierea post angajare.

 

Sunt invitate persoanele care sunt licentiate in stiinte socio-umane, asistenta sociala, stiintele educatiei, psihologie, psihopedagogie sau drept si/sau persoanelor cu studii la nivel de masterat in stiintele socio-umane si care doresc sa ofere servicii sau desfasoara activitati de consiliere vocationala la locul de munca si NU sunt certificate in ocupatia consilier vocational.

 

Inscrierea la aceasta sesiune de pregatire se face pe baza unei solicitari ce va fi trimisa pe email la adresa: office@cfcecas.ro sau contact@cfcecas.ro.

 

Solicitarea trebuie sa cuprinda urmatoarele date: nume - prenume, email, telefon de contact, ocupatia si locul de munca.

Mai multe informatii sunt disponibile pe pagina de web: www.cfcecas.ro

 

Va asteptam,

Echipa CFCECAS

Despre CENTRUL DE FORMARE CONTINUA SI EVALUAREA COMPETENTELOR IN ASISTENTA SOCIALA

Centrul de Formare Continuă şi Evaluarea Competenţelor în Asistenţa Socială (CFCECAS) are ca obiectiv dezvoltarea proiectelor inovative pentru asistenţa grupurilor vulnerabile, a serviciilor de asistenţă pentru integrarea socială şi pe piaţa muncii a persoanelor vulnerabile, dezvoltarea economiei sociale şi dezvoltării profesionale a asistenţilor sociali din România. Mai multe informati despre CFCECAS sunt disponibile pe: www.cfcecas.ro

Confirmare pana la data: 28 February 2013

Participare: Intrare libera