Începe un nou sezon de podcast #CuVoceTare, un produs media Grup Litera

BUCURESTI - 11 septembrie 2023

Comunicat tip General in Arta & Entertainment

Vă anunțăm cu entuziasm un nou sezon al podcastului #CuVoceTare, produs mediatic bilunar exclusiv Litera, moderat de Ioana Bâldea Constantinescu.

Ioana Bâldea Constantinescu

Ioana Bâldea Constantinescu

 Un nou sezon al podcastului #CuVoceTare, produs mediatic bilunar exclusiv Litera, moderat de Ioana Bâldea Constantinescu. 

Editura Litera

#CuVoceTare e un spațiu de conversații curatoriate care mizează pe promovarea interesului pentru lectură și cunoaștere, pe schimbare socială, de mindset, de verb, de consum cultural, de apetență pentru dialog și demersuri colaborative.

Credem în publicul amator de conținut cultural și educațional premium și în oamenii care schimbă idei, comportamente, prejudecăți și, în cele din urmă, o lume întreagă.

Dacă în prima parte a acestui an au răspuns invitației noastre de a vorbi #cuvocetare despre lucrurile care îi preocupă Radu Paraschivescu, Cristina Stănciulescu, Alex Gâlmeanu, Andrei Borțun, Bianca Mereuță, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Cosmin Dragomir, Laura Câlțea, în acest nou sezon ne propunem să continuăm seria dialogurilor relevante despre sănătate, educație, antreprenoriat, cultură vizuală, implicare civică, empatie, comunicare și creativitate cu actori la fel de cunoscuți ai scenei publice.

Dialogurile #CuVoceTare pot fi urmărite integral aici.

Primul episod din noua serie de conversații #CuVoceTare va fi disponibil de joi, 14 septembrie, de la ora 19.00, pe Youtube și Facebook Litera, blog Litera, Spotify, RSS, Google Podcasts și Apple Podcasts. Din septembrie 2023 podcastul #CuVoceTare e disponibil și pe platforma de streaming Voxa. Invitatele acestei ediții sunt cofondatoarele asociației #DăruieșteViața, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, care ne inspiră deja de mulți ani încoace să construim, să inovăm și să reformăm mentalități și cutume sociale. Împreună sunt #DăruieșteViața, #Binomu’ și, deloc în ultimul rând, inițiatoarele unuia dintre cele mai mari programe de participare socială din România - #NoiFacemUnSpital.

Cred din ce în ce mai mult în oamenii fundamental buni, empatici, flexibili în gândire, deschiși către lume, toleranți cu cei din jur, cu ideile și cultura celorlalți. Pentru mine, ei sunt campionii prezentului, pentru că, la finalul zilei, munca lor lasă urme mai puternice decât orgoliul personal care se hrănește cu doze din ce în ce mai căznite de excelență. Cred că agresivitatea mutilează și că renunțarea la ea este educabilă. E nevoie doar de un efort comunitar susținut și de conversații deschise despre toate subiectele care dor: educație, sănătate, violență în familie, la școală, la locul de muncă, discriminare, cultură instituțională. Sunt multe. Sunt grele. Dar se pot (încă) rezolva.” Ioana Bâldea Constantinescu, interviu pentru Interact România.

Ioana Bâldea Constantinescu este jurnalist cultural, scriitoare și traducătoare. A lucrat 19 ani ca jurnalist de radio.  E autoarea unor interviuri cu Anthony Doerr, Jhumpa Lahiri, Amitav Ghosh, David Lodge, Jonathan Safran Foer, Nicole Krauss, Alain de Botton, David Mitchell, Andrew Solomon, Evgheni Vodolazkin, Richard Flanagan, Ludmila Ulițkaia, Guzel Yakhina, Jón Kalman Stefánsson, Elizabeth Gilbert, Isabel Allende, Mathias Énard, David Grossman, Bernardine Evaristo, Gabor Maté și mulți alții.

A colaborat cu Esquire, The One, Liternet și Harper’s Bazaar. În prezent scrie pentru ELLE, Forbes Life, blogul Editurii Litera și blogul Cărturești. Din 2022 semnează, pentru Forbes Life, editorialul #backtoLIFE.

E autoarea volumelor Dincolo de portocali (Humanitas, 2015), Nautilus (Humanitas, 205), Poveste pentru Maria (Nemira, 2019). A publicat, de asemenea, proză scurtă și eseu în antologiile Selfie (Editura Arthur, 2018), Dragă Virginia (Black Button Books, 2019) și Literatura la feminin. O antologie (Editura Seneca, 2021).

În 2020 a lansat ioanabaldea.com, o platformă de întâlniri, interviuri, reflecții și intersecții de idei, mai mult sau mai puțin culturale. Din 2023 moderează #CuVoceTare, un podcast al Editurii Litera.

Despre Editura Litera

Editura Litera are o tradiție de 34 de ani în editarea de carte. Ani în care, cu tenacitate, cu pasiune, cu profesionalism, cu reușite majore, a editat 9000 de titluri, într-un tiraj total de peste 50 de milioane de exemplare. Acoperind practic toate domeniile de ficțiune și nonficțiune, Litera a reușit să se impună prin calitatea catalogului editorial, devenind unul dintre cei mai importanți actori de pe piața de carte din România.

Taguri: #cuvocetare
Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/editura-litera/incepe-un-nou-sezon-de-podcast-cuvocetare-un-produs-media-grup-litera