Ciocolata si arta la ChocoArt - atelierul de ciocolata de la Malul Marii

BUCURESTI - 12 august 2008

Comunicat tip General in Afaceri

Taramul ciocolatei s-a deschis in premiera, pe 11 august 2008, pentru reprezentantii mass-media si invitatii speciali ai Silvian, brandul ce a imprumutat valorile sale si primului atelier de ciocolata din Europa de Sud-Est, ChocoArt. Invitatii au putut astfel sa experimenteze, intr-un spatiu special amenajat si rezervat acestui scop in noua cladire Silvian de pe Bld.I.G. Duca, nr. 73, din Constanta, zona Casa de Cultura, o parte dintre surprizele pe care oaspetii le vor 'gusta' incepand din 20 august 2008, cand ChocoArt va fi deschis publicului. Experientele la ChocoArt vor costa 15 lei, pret ce include pentru copii si o prajitura si un suc, pe langa 'echipamentul' necesar in atelier (sort si boneta de cofetar) si materialele consumabile pentru a putea modela in ciocolata. Adultii vor beneficia de degustare de vin si ciocolata si alte experiente speciale, precum posibilitatea de a proba rochii de ciocolata de catre femei.

Festivitatea de lansare a atelierului de ciocolata ChocoArt a inclus si prezentarea unor astfel de rochii din ciocolata - spre deosebire de o parada veritabila, s-a mizat inclusiv pe modele neprofesioniste, din dorinta de a arata ca orice persoana poate fi un adevarat fotomodel atunci cand se imbraca in haine din ciocolata. Initiatorul proiectului este maestrul Silvian Miron, fondatorul brandului Silvian si singurul profesionist roman membru in Uniunea Internationala a Patiserilor, Cofetarilor si Preparatorilor de Inghetata si totodata, singurul roman care a primit Trofeul de aur 'Arch of Europe', pentru excelenta si prestigiu antreprenorial, acordat de organizatia internationala Business Initiative Directions.

Alina Sorescu, cantareata si prezentatoare TV, a fost cea care a prezentat intregul eveniment de lansare, la care a participat si un invitat cu totul special - Jean Francois Arnaud - Directorul tehnic al Scolii Nationale Superioare de Patiserie, Cofetarie, Ciocolaterie si Preparare a Inghetatei din Franta - sosit in Romania special pentru acest eveniment. De asemenea, un moment important al festivitatii de lansare a ChocoArt a fost prezenta lui Sergiu Nedelea, sommelier de prestigiu, care a vorbit despre potrivirea vinului cu ciocolata. Invitatii au participat si la o degustare de vin si ciocolata, realizata cu sprijinul Murfatlar, Puratos, Transilva Ciocolata. O alta prezenta aparte a fost cea a Mirunei, care la doar 7 ani se recomanda ca fiind 'asistenta lui Silvian', avand rolul de a lega si mai mult prietenia dintre copii si ChocoArt.

'Este un eveniment deosebit si o initiativa exceptionala. Si spun asta deoarece este singurul atelier de ciocolata pe care l-am descoperit in toate calatoriile mele, care se adreseaza inclusiv copiilor de 2 ani, permitandu-le acestora nu numai sa se joace, dar si sa socializeze, ajutandu-i sa se integreze mai usor si stimulandu-le creativitatea', a explicat Jean-Francois Arnaud – invitatul venit din Franta special pentru festivitatea de deschidere.

ChocoArt are un caracter permanent fiind deschis vizitarii pe toata durata anului, deschiderea pentru public fiind programata pe 20 august 2008. Potrivit initiatorului sau, Silvian Miron, ChocoArt a fost gandit ca un proiect pentru publicul larg, dorindu-se a fi un obiectiv turistic deschis spre vizitare oricui, la costuri decente - un adevarat taram al ciocolatei adresat tuturor categoriilor de varsta si o atractie mai ales pentru turistii ce aleg pentru vacanta litoralul romanesc al Marii Negre. ChocoArt va fi deschis zilnic pentru cateva ore, programul fiecarei saptamani urmand sa fie disponibil pentru consultare pe www.chocoart.ro. Se vor putea face, de asemenea, programari pentru grupuri, inclusiv in afara programului afisat saptamanal pe website. In costul taxei de intrare vor fi incluse toate facilitatile pe care Chocoart le poate oferi publicului, demonstratii live de Arta din ciocolata realizate de Silvian Miron chiar in fata publicului - precum si lectii pentru cei interesati, specialisti in arta modelarii ciocolatei explicand cum se realizeaza procedeele de turnare, modelare si sculptare a ciocolatei.

Copiii vor beneficia de un 'tratament special' punandu-li-se la dispozitie materialele si ustensilele necesare pentru a realiza propriile creatii din ciocolata, accentul fiind pus pe creatie si posibilitatea de exprimare libera in 'jocul cu ciocolata'. Micii ciocolatieri vor putea modela animale, diverse forme geometrice, pot combina mai multe culori de ciocolata si pot degusta propriile creatii, in timp ce parintii pot admira piese unicat din ciocolata si chiar pot proba hainele din ciocolata din Colectia Silvian, precum si multe alte surprize pregatite special pentru cei care vor calca pragul Atelierului ChocoArt. In fiecare luna, ChocoArt se va imbogati cu noi elemente si noi atractii.

Avand la baza conceptul de 'chocolate land', un spatiu special amenajat unde parintii isi pot aduce copiii 'sa se joace' cu ciocolata si pot admira lucrari inedite, realizate in intregime din ciocolata - ChocoArt este un proiect unic in Europa de Sud-Est, reprezentand totodata, prima initiativa a unui brand autohton de a introduce in circuitul turistic un astfel de spatiu neconventional.

'ChocoArt este un proiect de suflet, o premiera pentru Romania si un nou element important pe harta turistica a litoralului, care ar putea astfel sa atraga mai multi vizitatori si in afara sezonului de plaja. Copiii si ciocolata au o legatura speciala, iar la ChocoArt le implinim multora un vis - acela de a se juca cu ciocolata fara sa fie certati de parinti. Avem tratament special si pentru adulti, pentru ca, la urma urmei si ei sunt doar niste copii putin mai mari. Vizitatorii vor putea pleca de la ChocoArt si cu amintiri pe hartie, pentru ca va exista posibilitatea de a se realiza fotografii inedite', a explicat Silvian Miron, omul care se confunda cu brandul Silvian. 'In viitorul apropiat, Silvian va deschide noul spatiu de cofetarie, mult mai mare, urmand sa se extinda si in alte zone din tara, posibil si in Bucuresti. Silvian va lansa si noi game de prajituri si torturi, fiind altfel decat o cofetarie obisnuita', a mai dezvaluit Silvian Miron.

Timp de aproape 15 ani, de cand activeaza pe piata din Constanta, brandul Silvian este asociat cu arta crearii dulciurilor, fondatorul sau, Silvian Miron, fiind cunoscut atat pentru creatiile sale inedite si spectaculoase - parade cu haine din ciocolata, sculpturi in ciocolata - cat si pentru numeroasele premii internationale pe care le-a primit de-a lungul activitatii sale profesionale. Cea mai recenta initiativa Silvian este implicarea in Campionatul International de Gatit in Aer Liber, etapa de la Mamaia, prin lansarea Cupei ChocoArt Silvian - cupa sectiunii Dulciuri.

Jean-Francois Arnaud face parte dintr-o familie de patiseri cu traditie, unde meseria si dragostea pentru patiserie s-a transmis din generatie in generatie. Din 1995 pana in 2006 a fost patiser-sef si administrator al Muzeului de Arta din Zahar din Cordes – muzeu unic in lume prin specificul sau – in cadrul caruia a avut expozitii permanente cu piese artistice realizate in intregime din zahar. In 2000 castiga « Meilleur Ouvrier de France (M.O.F.) - Patisserie, » – cea mai ravnita distinctie din Franta in domeniul Patiseriei. A coordonat programe de pregatire in domeniul patiseriei in cadrul Scolii Nationale de Patiserie de la Yssingeaux precum si in cadrul French Culinary School in Asia, Kuala Lumpur (Malaysia).

Sergiu Nedelea, sommelier, este interpret si dirijor in orchestra HoReCa. Sergiu Nedelea a trecut succesiv prin etapele de ospatar, sef de sala si somelier la complexul turistic 'Crama Seciu' (1991-1998). Din 1998 pana in prezent, a condus mai multe restaurante si chiar un complex turistic: restaurantul ”Europa” din Ploiesti (1998-2000); Complexul turistic 'Cabana Muntele Rosu', din statiunea prahoveana Cheia, (2001-2002); restaurantele “Casa Iancului”, din Bucuresti (2002-pana in prezent). La „Casa Iancului”, Sergiu Nedelea a gasit scena pe care sa isi poata afirma stilul si pe care sa poata etala valentele bucatariei si vinurilor romanesti. Intr-un Bucuresti din ce in ce mai cosmopolit, invadat de bucatarii si vinuri din cele mai neasteptate colturi ale lumii, Sergiu Nedelea crede cu tarie in sansa bucatelor si a vinurilor autohtone.

Despre SILVIAN SRL

Silvian Miron are un palmares impresionant, fiind specializat in Franta in zahar si ciocolata si recunoscut international ca fiind primul membru de onoare din Romania a U.I.P.C.G. Printre realizarile sale profesionale se evidentiaza prima parada vestimentara din ciocolata din Romania (in 2001) si primul concurs de pictura cu cacao pe placi de zahar, cu copii categoria 4-6 ani (in 2002). A participat la numeroase concursuri internationale de specialitate si a fost premiat cu aur, argint si bronz. In 2005, a fost lansat la Bucuresti - Trofeul Silvian. In acest an, in Februarie, Juriul International “BID” a decis sa-i acorde Trofeul de Aur “Arch oF Europe” lui Silvian Miron, pentru determinarea in sustinerea calitatii in domeniu, avand la baza palmaresul sau (10 medalii de aur argint si bronz obtinute in ultimii sase ani la festivalurile si olimpiadele intentionale de cofetarie) dar si pentru spiritul antrepenorial novator.
pr@smartpress.ro